Apele tac şi sirenele urlă

După o premieră la Berlin şi un premiu al publicului la NexT, scurtmetrajul Apele tac (Germania – România, 2011) de Anca Miruna Lăzărescu a ajuns şi în competiţia naţională Timishort, unde a câştigat un bine-meritat premiu acordat în urma voturilor spectatorilor şi o menţiune specială a juriului.

 Filmul spune povestea unui bărbat care îşi ajută prietenul şi soţia gravidă să fugă din ţară trecând Dunărea înot. Chiar dacă, din punct de vedere al subiectului, se apropie mult de mediu-metrajul Oxigen în regia Adinei Pintilie, Apele tac merge mai mult pe relaţia tensionată dintre personaje, construind un triunghi în care încrederea e un pariu cu miză uriaşă, într-o lume în care a şti ce să spui la momentul potrivit îţi poate salva viaţa şi în care „data viitoare ne găsim alt loc să ne uşurăm, nu pe zona de graniţă”. Lumea despre care vorbim e una filmată cu o graţie înspăimântătoare, lumina şi culorile transmiţând şi accentuând temerile personajelor.

 Ştim cu toţii că o mare parte a publicului român s-a săturat de „filme despre comunism“, dar Anca Miruna Lăzărescu a realizat un scurtmetraj care, deşi recreează epoca impecabil, observă mai mult efectele dictaturii asupra contactelor umane, lăsând istoria pe fundal, iar premiile de popularitate pe care le-a primit nu fac decât să demonstreze că simpla localizare în timp a unei poveşti nu este suficientă pentru a o judeca.

Andreea Dobre